Le Visage du Christ dans l’amour du prochain: Mgr. VLADIMIR GHIKA et l’esprit de DEUS CARITAS EST

Il y a maintes manières de poser la question: à quoi, physiquement, ressemblait Jésus? Les conférences deroulées sous le signe du Visage du Christ dans ce vénérable forum se l’ont posée maintes fois, toujours en essayant de dégager le sens miraculeux du rayonnement que les images du visage du Christ à travers les siècles ont pu offrir en tant que repères spirituels, tant bien à l’histoire du christianisme qu’à l’histoire de l’humanité. Parlant de ces sources sacrées, comme le rappellait François Mauriac – certainement pas une coincidence – „par une filiation mystérieuse, presque toutes les images du Christ triomphant qu’inventeront les peintres procèdent de ce dessein mystérieux, enseveli dans le Saint Suaire, et dont aucun des artistes innombrables qui le reproduisirent ne soupçonnait l’existence”. Et, à meme titre, on devrait probablement ajouter – du dessein mysterieux du Sudarium d’Oviedo,. Au sujet de ce dernier, un critique de l’agnosticisme moderne et contemporain,Juan Ignacio Moreno, se permettait de dire qu’il voyait en cette relique du visage du Christ souffrant„une lettre d’amour envoyée par Dieu à notre temps”, une lettre enfermant dans son secret une discrète provocation posée à l’orgueuil de ceux ayant fait du savoir humain et des conquètes de la technologie une idole. Mais par delà les dilemmes et les incertitudes humaines et le vaste trésor des représentations picturales du Christ – sans oublierles icones (et, pourquoi pas, un quasi-témoignage inspiré par celles-ci, celui attribué à Publius Lentulus…) —le fait est que, dans son entier, l’iconographie chrétienne semble avoir eu pour unique source primordiale le souvenir de ces mystérieuses images faites de sang et de sueur, images de ”l’Homme des...

Il Servo di Dio Vladimir Ghika e lo spirito della Deus Caritas Est

TESTIMONIANZE. Andrei Brezianu, scrittore Il Servo di Dio Vladimir Ghika e lo spirito della Deus Caritas Est Aldilà dei dilemmi e delle incertezze umane e del vasto tesoro delle rappresentazioni pittoriche di Gesù, fatto sta che, nel suo insieme, l’iconografia del Volto di Cristo sembra avere come unica sorgente primordiale, il ricordo di quelle misteriose immagini del Sudario, fatte di sangue e di sudore, immagini dell’Uomo dei dolori descritto da Isaia (53,5-6): il Figlio dell’Uomo, il Messia sottoposto al supplizio e che ha dato la propria vita per amore dei suoi fratelli, gli uomini. È di questo amore del prossimo nell’amore di Dio, di questo Volto del Cristo nella pratica della carità cristiana, che ha parlato il Santo Padre Benedetto XVI nell’enciclica Deus caritas est. Aprire gli occhi su gli altri tratti di Cristo, saperLo riconoscere nel volto del nostro prossimo sofferente, ecco, in realtà, uno dei modi tangibili, alla portata di tutti, di incontrare in un’altra forma l’immagine del divin Salvatore, cioè nella persona dei nostri simili: vederLo, appunto, e amarLo nel nostro prossimo provato dal bisogno e dalle sofferenze che si incontrano ovunque “in hac lacrimarum valle”. Nell’questo senso, un passo della recente enciclica del Papa sembra particolarmente toccante. Scrisse il Santo Padre : “Soltanto il servizio del prossimo apre i miei occhi su ciò che Dio fa per me e sul suo modo di amarmi. I santi – pensiamo ad esempio alla beata Teresa di Calcutta – hanno attinto nel loro incontro con Cristo nell’Eucaristia la loro capacità di amare il prossimo in una maniera sempre nuova; e, a sua volta, questo incontro ha toccato il...

Monseniorul Ghika şi spiritul enciclicii Deus Caritas Est

Permiteţi-mi să încep printr-o trimitere concretă. Sunt multe maniere de a pune întrebarea: cum arăta în realitatea sa, în calităţile sale fizionomice, chipul fizic al lui Isus. De bună seamă, chipul lui Isus de-a lungul secolelor, a îmbrăcat o multitudine deînfăţişări. Si este vorba nu numai de iconografia tradiţională, de pictură si sculptură, ci şi de reprezentări literare si, începând cu secolul trecut, întruchipări scenice si cinematografice. In privinţa însă a celor dintâi, aşa cum remarca marele scriitor francez, catolicul François Mauriac, “printr-o filiaţie tainică, aproapetoate imaginile lui Cristos zugrăvite de-a lungul veacurilor de pictori, purced din acel chip misterios, întipărit în Sfântul Giulgiu, o imagine a cărei existenţă a fost practic nebănuită mult timp de artişti” . Si este vorba, revelator, de o imagine a lui Cristos marcată atroce de stigmatul suferinţei… Am mai putea evoca aici, în calitate de imagine tainică a aceleiaşi suferinţe, peceteaînsangerată întiparită misterios în Sfantul Ştergar conservat de multe secole in catedrala din Oviedo, acel Sudarium despre care un critic laic al agnosticismului contemporan, spaniolul Juan Ignacio Moreno, avansa părerea că, în această relicvă, găsimascunsă “o scrisoare de iubire adresată de Dumnezeu timpurilor noastre, o provocare discretă adresată tuturor celor care şi-au făcut şi îşi fac, în zilele noastre, din ştiinţe şi din cuceririle tehnologiilor, un idol“. Dincolo însă de dilemele şi incertitudinile noastre umane, dincolo de vastul tezaur al reprezentărilor vizuale ale chipului lui Cristos, rămâne în picioare un fapt frapant care invită la meditaţie, şi anume că, în integralitatea ei, iconografia creştină pare într-adevăr să fi avut drept singur izvor concret memoria acestor imagini de sânge şi sudoare, imaginea lui Cristos...