Cronologie

 CRONOLOGIA VIEŢII MONS. VLADIMIR GHIKA

 

1873 decembrie 25 – se naşte la Constantinopol (Istanbul), Turcia, tatăl său fiind reprezentantul diplomatic al României; este botezat şi miruit în Biserica Ortodoxă;

1877 – se întoarce în România;

1878-1893 – urmează cursurile şcolii din Toulouse (Franţa); vacanţele şi le petrece în România;

1881 – moare tatăl său, Ioan Ghika;

1893-1895 – urmează la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice; concomitent Vladimir frecventează cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept;

1895-1898 – îşi continuă studiile în România;

1898-1905 – studiază filozofia și teologia la Colegiul Sf. Toma a dominicanilor în Roma (viitorul Angelicum) şi obţine licenţa în filozofie şi doctoratul în teologie;

1902 aprilie 13 – intră în Biserica Catolică împreună cu verişoara sa, Natalia, regina Serbiei, făcând mărturisirea de credinţă catolică în biserica Sfânta Sabina din Roma;

1904-1906 – este prezent la Salonic unde continuă cu studii de filosofie şi teologie;

1904 – o întâlneşte la Salonic pe sora Pucci;

1906-1914 – se întoarce în România – intensă activitate caritativă și intelectuală;

1906 – Vladimir Ghika constituie Grupul Doamnelor de Caritate la București;

1906 iunie 20 – se deschide primul dispensar gratuit “Bethleem Mariae” la Bucureşti, în Calea Griviţei;

1912-1913 – îngrijeşte bolnavii de holeră, cu ajutorul surorilor de caritate, la lazaretul din Zimnicea pentru care a fost distins cu o medalie militară, deşi era vorba de un civil;

1914 – moare Alexandrina Ghika, mama sa;

1914-1917 – este prezent la Roma – activitate diplomatică şi de caritate;

1917-1939 – revine în Paris – activitate culturală, diplomatică şi religioasă;

1918 – Consiliul Naţional Român de la Paris l-a numit pe Vladimir Ghika drept reprezentant al său pe lângă Papa Benedict al XV-lea;

1918 decembrie 11 – cardinalul Pietro Gasparri, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, ratifică numirea “în vederea unei colaborari utile pentru binele religios al poporului român”;

1920 ~ ianuarie – încetează acest mandat și se întoarce la Paris;

1923 octombrie 7 – este hirotonit preot de Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul Parisului;

1923-1939 – desfăşoară ministerul sacerdotal la Paris, în Franța și în întreaga lume;

1923 octombrie 9 – primeşte privilegiul din partea Papei de a celebra în ritul latin şi bizantin;

1924 februarie 24 – Sfântul Scaun aprobă printr-un indult statutele Operei Fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan, societate auxiliară de misiuni, propusă de Vladimir Ghika;

1924-1928 – activitate în cartierul săracilor Villejuif din Paris;

1926 – este numit administrator al bisericii Străinilor;

1926 – cumpără o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei din Auberive cu 180.000 de franci;

1925-1926 – deschide Casa pentru Fraţii şi Surorile Ordinului Sf. Ioan din Auberive – înfiinţează, cu aprobarea Suveranului Pontif, Comunitatea Fraţilor şi Surorilor Sfântului Ioan la Auberive, Franţa;

1928 – merge la Sidney pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1929 – Vladimir Ghika află din surse neoficiale că papa intenţionează să-l numească protonotar apostolic; ezită să primească această funcţie, deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnităţi ecleziastice;

1930 – merge la Cartagina pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1930 – se îmbolnăveşte şi este retras din Villejuif; cardinalul Verdier trimite în locul lui un grup de preoţi tineri care construiesc o biserică pe terenul pregătit de Ghika; va fi una din primele parohii moderne de la periferia Parisului;

1931 mai 13 – Vladimir Ghika este numit Protonotar Apostolic; el declară: “Nimic nu se va schimba în felul meu de viaţă, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă”;

1931 – este numit Rector la Biserica Străinilor din Paris;

1932 – merge la Dublin pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1933 – însoţeşte un mic grup de carmelitane la Tokio, pentru a întemeia primul “Carmel” în Japonia;

1934 – merge la Buenos Aires pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1936 – merge la Manila pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1936 noiembrie – merge în Japonia pentru a vizita spitalele înfiinţate de părintele Totzuka;

1938 – merge la Budapesta pentru Congresul Euharistic Internaţional;

1939 august 3 – revine în România;

1939-1954 – activitate religioasă, culturală, caritativă şi socială în România; izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial îl surprinde la Bucureşti în plină activitate sacerdotală şi caritativă; refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci şi bolnavi, să-i poată ajuta şi încuraja;

1944 – încep bombardamentele în Bucureşti; refuză să părăsească capitala petntru a fi alături de cei în nevoi;

1945 august 9 – Mons. intră în atenţia serviciilor speciale ca vizitator al Institutului “Augustinum” al Părinţilor Asumţionişti din strada Ştirbei Vodă, aflaţi ei înşişi în vizorul Securităţii deoarece aveau, ca şi Monseniorul, ambele rituri;

1947 – este prezent în Moldova să ajute mănăstirile ortodoxe din Moldova, în timpul foametei;

1948 – refuză să plece cu trenul regal şi se mută la Sanatoriul “Sf. Vincenţiu de Paul”, casa fratelui său din Bd. Dacia, unde locuia, fiind confiscată;

1949 martie – este operat de urgenţă de hernie strangulată, fără anestezie;

1949 – este naţionalizată întreaga operă a Fiicelor Carităţii;

1950 – se mută în casa parohială a preoţilor Lazarişti;

1952 noiembrie 18 – în timp ce ieşea pe str. Stockholm din casa domnului Vasile Stoica, unde fusese să dea asistenţă bolnavei Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovici) este arestat;

* acuzat de spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste;

* ancheta durează aproape un an la închisoarea securității Uranus, timp în care el este bătut până la sânge în cadrul interogatoriilor şi torturat;

1953 octombrie 24 – are loc procesul la care nu acceptă avocatul și se apără singur, este condamnat la trei ani de recluziune şi întemniţat la Jilava;

1954 mai 16 – epuizat de suferinţe, în ziua de 16 mai, la Jilava, încetează din viaţă la ora 17:30;

(până în 2003 data morţii a fost considerată 17 mai, dată infirmată de certificatul medical de deces din 16 mai 1954)

 

Cronologia evenimentelor pregătitoare canonizării

1954 noiembrie – la Paris este organizat un simpozion în care se vorbește deja despre martiriul lui Vladimir Ghika și încep să fie publicate biografii ale lui;

1968 decembrie 18 – familia cere de la Jilava resturile mortale ale lui Vladimir Ghika pentru a le înmormânta la Cimitirul Bellu ortodox, în cripta familiei;

1970-1980 – în anii 1970-1980 Arhiepiscopia de Paris dorea să înceapă procesul de beatificare pentru Vladimir Ghika, dar proiectul este abandonat pentru a nu îngreuna situația Bisericii Catolice în România;

1989 – se înfiinţează “Institutul Vladimir Ghika” la Paris;

1990 – după căderea regimului comunist în România, Pr. Horia Cosmovici primește însărcinarea să adune documente și mărturii despre părintele său spiritual, Mons. Vladimir Ghika, de la IPS Ioan Robu;

1991 noiembrie 5 – date fiind rezultatele cercetării părintelui Horia, IPS Ioan Robu cere de la Roma “Nihil obstat” pentru începerea procesului de recunoaștere a martiriului Monseniorului Ghika;

1992 februarie 18 – Sfântul Scaun acordă “Nihil obstat”;

2002 octombrie 7 – este numit postulatorul Cauzei Vladimir Ghika în persoana Pr. Ioan Ciobanu;

2002 octombrie 26 – la cererea postulatorului, conform Dreptului Canonic, Arhiepiscopul Ioan Robu inițiază la București procesul diecezan în vederea ridicării Monseniorului Ghika la Cinstea Altarelor;

2003 iunie 13 – se termină procesul diecezan;

2003 iunie 16 – documentele procesului diecezan sunt trimise la Roma și Pr. Claudiu Bărbuț este numit postulator la Roma;

2004 martie 24 – se inaugurează faza romană a procesului prin ruperea sigiliului de pe documentele procesului diecezan; se completează documentația trimisă la Roma, inclusiv cu cercetări în Arhivele Vaticanului;

2006 mai 17 – se încep demersurile pentru construcţia sitului VladimirGhika.ro și se începe pregătirea materialelor;

2006 august 29 – se inaugurează site-ul VladimirGhika.ro;

2006 noiembrie 30 – este emis decretul de validitate din partea Congregației pentru Cauzele Sfinților pentru procesul de la București;

2007 aprilie 3 – are loc numirea Pr. Francisc Ungureanu ca postulator al Cauzei Ghika la Roma;

2007 mai 18 – este numit Pr. Cristoforo Bove, OFMConv ca relator al Cauzei din partea Congregației; se începe constituirea echipei care va lucra de la București pentru redactarea dosarului final (POSITIO SUPER MARTYRIO) plecând de la scrierea “Biografiei Documentate” a lui Vladimir Ghika;

2010 octombrie 4 – Pr. Cristoforo Bove, istoric și bun cunoscător al României, în urma unei lungi suferințe, trece la cele veșnice;

2010 noiembrie 5 – Pr. Kijas Zdzisław, OFMConv este numit relator pentru cauza Vladimir Ghika;

2012 februarie 10 – au fost depuse la Congregația pentru Cauzele Sfinților exemplarele din POSITIO destinate studiului teologilor;

2012 februarie 13 – se inaugurează noul sit (v.2) VladimirGhika.ro;

2012 octombrie 9 – s-a celebrat “Congresul Teologilor” în care aceștia au discutat rezultatele analizei făcute asupra POSITIO și au declarat în unanimitate că argumentarea martiriului lui Vladimir Ghika a fost concludentă; comentariile scrise de teologi, împreună cu procesul verbal al congresului, au fost culese și tipărite pentru a fi trimise spre analiză, împreună cu POSITIO, Părinților Cardinali și Episcopi, membri ai Congregației pentru Cauzele Sfinților;

2013 ianuarie – este numit “Ponente” S.E. Edmund Farhat având rolul de a prezenta cauza în “Congresul Cardinalilor”;

2013 februarie 19 – a avut loc “Congresul” în care s-au reunit Părinții Cardinali și Episcopi, membri ai Congregației pentru Cauzele Sfinților, iar părerea asupra martiriului lui Vladimir Ghika a fost pozitivă;

2013 martie 27 – Sfântul Părinte a autorizat promulgarea decretului prin care se recunoaște “martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la București (România) la 16 mai 1954”; începând cu această dată Vladimir Ghika este numit cu titlul de “venerabil”;

2013 august 31 – se celebrează beatificarea venerabilului Vladimir Ghika, la București; începând cu această dată Vladimir Ghika este numit cu titlul de “fericit”.