Memoria tăcerilor – Vladimir Ghika (1873-1954), Élisabeth de Miribel

Memoria tăcerilor – Vladimir Ghika (1873-1954) de Élisabeth de Miribel prefaţă de Maurice Schumann Prefaţă Hitler invadase Viena abia de două luni, când s-a deschis la Budapesta un Congres euharistic, care i-a derutat pe unii din bătrânii noştri, pentru că el nu semăna cu nici un alt congres. Personal îi păstrez o vie amintire. Fără îndoială, trebuia ca ruptura dintre ordinea creştină şi dezordinea stabilită de idolatriile secolului XX să fie desăvârşită pe malurile Dunării, foarte aproape de Hitler şi prea aproape de Stalin. Cardinalul Pacelli, reprezentantul lui Pius al XI-lea, care în anul următor avea să devină Pius al XII-lea, a evocat acolo, chiar în primul său discurs, fragilitatea lui Diocleţian. Am simţit atunci freamătul mulţimilor la auzul cuvântului sperat. Dar, deja eram obsedat de figura unui prelat care părea să aibă o jumătate de mileniu: în ajun, când îl întâlnisem pe peronul gării unde ne aflam pentru a-l întâmpina pe cardinalul Verdier, arhiepiscopul Parisului, am avut impresia că văd umblând o statuie medievală, coborâtă din portalul unei catedrale. Povestirea dumneavoastră, condusă de la un capăt la celălalt de o călăuză invizibilă îmi dezvăluie, dragă Elisabeth, că Vladimir Ghika avea, în 1938, doar 65 de ani. Acest simplu detaliu este suficient pentru ca el să reînvie în amintirea mea îndepărtată ca un model de preafericit. Măsurându-mi îndrăzneala, cum aş putea să mă îndoiesc că – dovedindu-se timp de cincisprezece ani mai puternic decât bolile, privaţiunile şi torturile – acest distins bătrân, a cărui viaţă atârna de un fir când l-am întâlnit cu aproape o jumătate de secol în urmă, era un “mărturisitor al credinţei”. Cu acea artă involuntară,...

A trăit şi a murit ca un sfânt – Antologie de texte dedicate monseniorului Vladimir Ghica 1873-1954, coordonator pr. Ioan Ciobanu

Diferite mărturii din care putem să ne facem o imagine mai completă, mai obiectivă şi mai reală despre martirul iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui. A trăit şi a murit ca un sfânt antologie de texte coordonată de pr. Ioan Ciobanu Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, 2003 A. dell’Acqua (secretar al papei Ioan al XXIII-lea) Figura Monseniorului Ghika este cunoscută şi se bucură de înalta stimă a Suveranului Pontif. Opera dumneavoastră are asigurată cea mai bună primire din partea sa. El se bucură părinteşte la gândul că amintirile pe care le oferiţi marelui public vor putea contribui la buna cunoaştere a acestui suflet ales. (S. Durand, L‘invisible lumiere)   Andrei Brezianu (prof. univ.) L-am văzut ultima oară pe Monseniorul Vladimir Ghika cu puţine zile înainte de acea fatidică zi de marţi 18 noiembrie 1952, când – aplicând o tehnică proprie mafiilor şi aparatelor poliţieneşti totalitare -, energumeni înarmaţi cu reflexe de pisică îşi înghesuiau captura într-o maşină şi dispăreau val-vârtej cu ea, spre o destinaţie teribilă. Portiera acelei maşini, trântită de oamenii lui Teohari Georgescu asupra captivului, lângă un trotuar din apropierea Monumentului Aviatorilor, închidea irecuzabil un drum. Dar nu mă pot împiedica să gândesc că goana oarbă a acelui vehicul-temniţă ducea de fapt cu sine – pe roatele iuţi ale destinului – doar o pradă aparentă. Era o frunză de octogenar. În acele ierni şi toamne ale Bucureştiului de acum o jumătate de secol, devenise, prin contrast, tot mai familiară acea fărâmă de om cu siluetă inconfundabilă, un bătrân uşor adus din spinare, înfăşurat într-o mantie neagră, tot mai vetustă şi ponosită, care, nu fără nobleţe, îi ţinea loc...

Însemnări despre monseniorul Vladimir Ghika – Mia Frollo

Gânduri despre prinţul Vladimir Ghika AU TRECUT câteva decenii de când numele şi opera prinţului Vladimir Ghika (n. 1873 – m. 1954) nu au mai circulat în spaţiul cultural românesc. Regimul comunist, de cea mai tristă amintire şi care se cuvine permanent anatemizat, cu o ură viscerală a distrus pe toţi cei ce au făcut istorie şi care, în chip absolut, trebuiau să rămână în istorie. Unul dintre aceşti cărturari, care a suportat cu demnitate ororile, inimaginabilele orori ale comunismului românesc, e şi prinţul Vladimir Ghika. Biografia sa, ce începe acum să se recompună din datele esenţiale, e a unui umanist de tip renascentist, care, în orice loc al existenţei sale, aici pe pământ, a produs lumină, credinţă şi o extraordinară comuniune cu Dumnezeu şi eterna sa creaţie. Biografia sa fizică conţine elemente ce sunt specifice unor oameni care îşi depăşesc epoca şi care devin, finalmente, inclasabili. Călătoriile apostolice, în cele mai neobişnuite locuri din Europa şi de pe alte continente, precum şi orele de profundă meditaţie asupra vieţii pe pământ au întregit cunoştinţele sale teologice şi filosofice pe care le-a dobândit, în anii de temeinice studii, în celebrele colegii şi universităţi din Franţa şi Italia. Biografia sa, în tot ceea ce are fundamental, se regăseşte în opera istorică, filosofică, teologică şi morală, atât de cunoscută în Franţa, unde au şi apărut cinci monografii închinate prinţului cărturar Vladimir Ghika. Opera sa istorică si teologică se impune a fi restituită şi publicului românesc, care, timp de cinci decenii, a fost terorizat de reprezentanţii tipici ai comunismului internaţional. Revenirea, discretă şi timidă, în spaţiul cultural românesc a operei prinţului Vladimir Ghika,...

Monseniorul – Amintiri din viata de apostolat. Horia Cosmovici

Acest volum este constituit din două părţi distincte: Monseniorul, cu amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika (mai ales în perioada 1939-1954), şi Appels de Dieu, cu o selecţie de 850 de gânduri inedite ale Monseniorului Ghika, scrise în limba franceză. De fapt, în Monseniorul sunt descrise întâmplări polarizate în jurul convertirii şi formării spirituale ale unui singur suflet. Monseniorul: amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika (perioada 1939-1954), urmate de Appels de Dieu: 850 de gânduri inedite (în limba franceză) ale Monseniorului Ghica, îngrijite de Horia Cosmovici. Bucureşti, 1996. Prezentăm aici prima parte a cărţii, Monseniorul: amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika, oferită de Emanuel Cosmovici. CUVÂNT ÎNAINTE Acest volum este constituit din două părţi distincte: – «MONSENIORUL» – amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika (mai ales perioada 1939-1954) şi – «APPELS DE DIEU» – o selecţie de 850 de gânduri inedite ale Monseniorului Ghika, scrise în limba franceză. 1. S-au tipărit până acum mai multe biografii ale lui Vladimir Ghika. Cu toate acestea, s-a scris puţin despre ultimii săi ani de viaţă petrecuţi în România. La 17 mai 1954 el murea în închisoarea Jilava. Mi-am propus să consemnez numai întâmplări la care am participat direct, sau fapte povestite mie de Monsenior. De aici, concizia şi întinderea modestă a lucrării. De fapt, în «MONSENIORUL» sunt descrise întâmplări polarizate în jurul convertirii şi formării spirituale ale unui singur suflet. Am încercat să nu vorbesc despre mine, dar nu s-a putut. Am fost obligat să o fac, şi pentru aceasta cer scuze. Câteva capitole din lucrare au apărut în revista «Verbum», a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti. În volumul de faţă public forma...

Prince et Martyr. L’Apôtre du Danube – Hélène Danubia

Numele adevărat al scriitoarei este Eugenia Mihalovici, de origine română, medic, convertită la catolicism. Ea l-a cunoscut personal pe Vladimir Ghika în ultimii zece ani ai vieţii lui. Din experienţa pe care a avut-o, avându-l ca spiritual şi exemplu de apostolat, aduce noi mărturii despre Monseniorul Ghika. Prince et Martyr. L’Apôtre du Danube de Hélène Danubia préface de Diacre Didier Rance A.E.D. Préface Comme l’écrit l’auteur, ce livre n’est pas une biographie de Mgr Vladimir Ghika. Il en existe déjà, et de bonnes. Au carrefour de la poésie et du témoignage personnel, c’est de l’intérieur qu’Hélène Danubia nous fait découvrir cette figure centrale pour l’histoire spirituelle de l’Europe en ce siècle. Elle utilise pour cela ses archives familiales – ses parents ayant été depuis des générations liés aux princes Ghika – et ses propres rencontres avec Mgr Ghika, mais aussi les ressources de cette forme littéraire, mélange de méditation et de poésie spirituelle, qu’elle a forgée elle-même pour rendre compte de son expérience de croyante dans un régime totalitaire athée. Alexandre Soljénitsyne, dans les dernières lignes de La Maison de Matriona évoque „ce juste dont parle le proverbe et sans lequel il n’est village qui tienne. Ni ville. Ni notre terre entière”. À l’évidence, Vladimir Ghika en fut un. On peut comparer ces justes à une pierre jetée à la surface d’un étang. L’observateur voit telle action de bonté, tel sacrifice pour l’Église, telle vocation. Il voit ainsi l’onde qui avance, mais ignore quand et où la pierre fut jetée, en entraînant d’autres. Il n’est pas possible d’écrire une histoire d’un rayonnement spirituel selon les critères académiques. Et c’est aussi bien comme cela. Mais des...

La Mémoire des silences – Elisabeth de Miribel

Cartea a fost scrisă la 33 de ani după moartea Monseniorului Ghika, având un titlu care vrea să exprime o realitate. Se pare că tăcerea cade din nou asupra vieţii şi morţii lui Vladimir Ghika. Hirotonit preot la Paris, în anul 1923, de cardinalul Dubois, mare apostol şi contemplativ, era mereu în căutarea preferinţelor lui Dumnezeu. Sunt amintiţi mai mulţi dintre prietenii care au participat la apostolatul martirului nostru: Jean Daujat, Susane-Marie Durand, Yvonne Estiennne, care au dat mărturie despre el în cărţile lor. Autoarea nu va face altceva decât să-şi alăture vocea vocilor lor. Vladimir Ghika scria în ale sale „gânduri pentru trecerea zilelor”: „Noi ar trebui să avem memoria tăcerilor la fel cu aceea a cuvintelor”. Aceasta este intenţia scriitoarei în această carte, care este cea mai reuşită biografie a lui Vladimir Ghika. La Mémoire des silences de Élisabeth de Miribel préface de Maurice Schumann Préface Hitler avait piétiné Vienne depuis deux mois à peine quand s’ouvrit à Budapest un Congrès eucharistique qui déconcerta certains de nos aînés parce qu’il ne ressemblait à aucun autre. J’en garde un souvenir exaltant. Sans doute fallait-il que la rupture entre l’ordre chrétien et le désordre établi par les idolâtries du xxe siècle fût consommée sur les bords du Danube, tout près de Hitler et trop près de Staline. Le cardinal Pacelli, légat de Pie XI qui devait devenir Pie XII l’année suivante, y évoqua dès son premier discours la fragilité de Dioclétien. Je ressentis alors le frémissement des foules qui entendent la parole espérée. Mais, déjà, j’étais obsédé par le visage d’un prélat qui semblait âgé d’un demi-millénaire: la veille,...