1999, nr. special – Manifestări – 45 de ani de la moartea Mons. Vladimir Ghika

S-au împlinit, pe 17 mai, 45 de ani de la moartea prinţului martir Vladimir Ghika. Liturghia comemorativă (Biserica Sacre-Coeur, sâmbătă 15 mai), oficiată de Pr. Paroh Ioan Ciobanu şi Pr. Vicar Francisc Cosa a fost urmată de o mărturie a doamnei Oana Seceleanu (fiică spirituală), care a prezentat momente din biografia Monseniorului: convertirea, încardinarea în Franţa, slujirea în mijlocul săracilor din Villejuif, întoarcerea şi slujirea în ţară, în capela sanatoriului înfiinţat de el, pentru care a adus surorile Sfântului Vincent de Paul. În această evocare a persoanei Monseniorului se oglindeau cuvintele Sfântului Părinte care ne vorbea recent, la Bucureşti despre sensul misionar al suferinţei, provocarea pe care conflictele le reprezintă pentru creştin ca prilej de convertire, în fine, semnificaţia cuvintelor de la începutul pontificatului său, repetate la liturghia de la Izvor: “nu vă fie teamă!” Profesorul Ion Dimitriu-Snagov a reliefat rolul Monseniorului Vladimir Ghika în calitate de diplomat pe lângă Sfântul Scaun, în timpul primului război mondial, în recunoaşterea României mari ca stat independent. Fragmentele de corespondenţă citate ausubliniat poziţia privilegiată de care se bucura încă de pe atunci ţara noastră în viziunea Sfântului Scaun, ca popor creştin, latin, majoritar ortodox, dar cu o semnificativă comunitate catolică de ambele rituri. (Ruxandra...

1999, nr. 12 – Prezența lui Dumnezeu: pr. Vasile Mare

Pr. Vasile Mare: Prezența lui Dumnezeu Vladimir Ghika s-a născut în ziua de 25 decembrie 1873, zi de Crăciun, ziua naşterii Mântuitorului. Fără a ne hazarda a vedea în această coincidenţă semnificaţii extraordinare, conştienţi fiind de minunata taină a providenţei şi cunoscând pe cel ce a fost Monseniorul V. I. Ghika, se cuvine să spunem cu evlavie: “O orânduire dumnezeiască a fost aceasta”. Ce ar putea fi acel “ceva” dacă nu o providenţă, chiar o orânduire dumnezeiască? Raporturile mele cu Monseniorul Ghika se înscriu în cea mai normală relaţie de penitent-confesor şi suflet-director spiritual. L-am cunoscut destul de târziu, regret, chiar prea târziu, iar programul vieţii mele de preot tânăr la biserica greco-catolică “Sfântul Vasile” din Bucureşti nu mi-a dat răgazul necesar să mă pot număra printre cei ce s-au bucurat de posibilitatea unei adevărate comuniuni cu Monseniorul, deşi aici uşa nu era închisă nimănui. Aceştia îl puteau vizita pe Monseniorul chiar foarte des şi se bucurau de multe “conversaţii spirituale” profunde şi prelungite. Aici, cu adevărat, marele maestru spiritual, Monseniorul, ridica stăvilarele sufletului său preaplin, lăsându-l să se reverse în sufletele celor prezenţi. În vremea aceea, adică în ultimii doi ani de libertate a Bisericii greco-catolice şi a noastră. Părintele Dr. Tit Liviu Chinezu, atunci protopop în Bucureşti – mai târziu, episcop consacrat în închisoare – a încercat să-şi realizeze un ideal de viaţă pe care şi l-a formulat încă din tinereţe: ca, atunci când va fi în situaţia de a trăi într-o comunitate, cât de mică, să formeze, împreună cu ceilalţi, o comuniune de viaţă, nu numai spirituală, ci şi pe planul lucrurilor materiale necesare vieţii de...

1999, nr. 6 – Martir al iubirii ; La mormântul Mons. Vladimir Ghika

Martir al iubirii “Este mişcător pentru mine să particip la această ceremonie de sfinţire a unui monument pentru Monseniorul Ghika, în sărbătoarea Inimii lui Isus — astfel îşi începea Cardinalul Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifi­cal pentru Cultură, discursul din acel moment deosebit. Când eram rector al Universităţii Catolice din Paris, am citit o carte care m-a bulversat, m-a schimbat: «Prinţul devenit păstor». Acest om, care a fost atât de activ în cultura franceză, a înţeles că e foarte important să ofere un exemplu personal de trăire a credinţei. Papa Paul al VI-lea, cu care am colaborat şi pe care îl citează actualul Papă, spunea că lumea nu aşteaptă atât maeştri cât mărturisitori, exemple, sau maeştri care oferă exemple prin viaţa lor, iar Vladimir Ghika este pentru noi şi exemplu şi maestru. În pregătirea celui de al treilea mileniu, mesajul pe care ni-l lasă Monseniorul Ghika este un mesaj de lumină. El ne spune că lumina credinţei este o lumină pentru gândirea nostră, pentru mintea noastră. Cultura de astăzi are nevoie de această lumină şi de această iubire. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a dat.” Monseniorul Ghika ne-a lăsat mărturia unui profund ecumenism, realizat după planurile lui Dumnezeu şi nu după calcul omenesc. Aşa după cum remarca un participant la ceremonie, Dr. Mihai Oprescu, aleea pe care se află aşezat mormântul Monseniorului este perpendiculară pe aleea unde se odihneşte Eminescu: parcă este un T imaginar. “În anii ’50, Eminescu nu avea cruce la mormânt, exista acolo doar o modestă statuie. Crucea a putut fi aşezată, însă, în perioada unor insistente rugăciuni pe care un tânăr poet le făcea...

1999, nr. 9 – De vorbă cu Barbu Brezianu

„Sper ca impresionanta îmbrăţişare dintre Patriarhul Teoctist şi Papa loan Paul al II-lea să nu rămână doar un simbol…”   De vorbă cu Barbu Brezianu   Unul dintre intelectualii catolici de marcă, istoric si critic de artă, dar si poet, prozator si traducător, autor al unei impresionante monografii dedicate lui Brâncuși, domnul Barbu Brezianu a fost omagiat anul acesta, la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani. Pentru obişnuiţii vizitatori ai muzeelor, acest lucru a constituit o reală surpriză: sunt demne de invidiat jovialitatea şi mobilitatea sa, care îl fac nelipsit de la vernisaje şi conferinţe de presă dedicate artei. Constanţa cu care şi-a dedicat cea mai mare parte a studiilor sculptorului Constantin Brâncuși i-a atras renumele de cel mai cunoscut brâncușolog. Am discutat cu domnia sa într-una dintre toridele zile ale acestei veri. Am simţit încă de la intrare răcoarea unui alt timp, a unui spaţiu înnobilat de spiritualitate. Pentru mai bine de un ceas, domnul Brezianu a fost agreabila călăuză într-o minunată călătorie prin lumea artei, a vieţii de credinţă din perioada interbelică. Şi un amănunt revelator pentru cele afirmate mai sus: am avut plăcerea de-a fi servită cu “specialitatea casei” ceai frappe pregătit tradiţional, şi nu cu mult prea mediatizatul, anglicizantul ice tea.  (CRISTINA ARDELEAN)   -Într-o întâlnire anterioară împărtăşeaţi cititorilor revistei Actualitatea creştină nerăbdarea cu care aşteptaţi vizita Sanctităţii Sale Ioan Paul al II-lea. Spuneaţi atunci că aceasta ar putea fi primul semn de înflorire a Bisericii universale, fiindcă Biserica una a fost şi una ar trebui să fie laolaltă. Cum apreciaţi acum, după câteva luni, vizita unanim recunoscută drept istorică a Sfântului Părinte? Barbu...

1998, nr. 20-21 – Cerul întreg este drumul aripilor

Ştiinţa omului nu este în fond decât o căutare a paternităţii divine, cercetare asupra înrudirii lucrurilor între ele şi cu noi. Toate mișcările cerului sunt pelerinaje. Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi nicio­dată aproape; pentru cel care nu vede aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne întotdeauna departe. Bizarul chip al acestei lumi este alcătuit din greşeli si rugăciuni. Occidentul stârnește aventura. Orientul aşteaptă surpriza mira­culoasă. Soarele zice unuia: “Urmează-mă spre necunoscut!” Pragul misterios, originea astrelor spune celuilalt: ”Ce se va ivi la orizont?” Umbra ne urmează când mergem spre lumină și ne precede când ne depărtăm de ea. Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, îl vei regăsi în tot ceea ce ţi se va întâmpla. Rugăciunea ta să circule în totul, ascunsă, puternică si vie, precum sângele. Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi. Cerul nu face umbră. Nouă ne revine misiunea de a popula cerul pustiu al Zilei. Calea de acces spre Paradis nu are decât lăţimea unui om şi înălţimea unei cruci. La drept vorbind, Dumnezeu nu prevede nimic. El vede, iar noi suntem cei care vedem cu întârziere.   «Cerul întreg este drumul aripilor» (Monseniorul Ghika)   În 1998 se împlinesc 125 de ani de la naşterea Monseniorului Ghika (în ziua de Crăciun) şi 75 de ani de când a fost consacrat preot. Conform unei tradiţii deja stabilite, comemorarea Monseniorului se face de două ori pe an, în comunitatea în care a slujit, pe care a întemeiat-o şi căreia i-a lăsat ca moştenire exem­plul minunatei sale vieți: în...

1998, nr. 7-8 – Mărturie pentru un martir. Ion Pătrașcu

Mărturie pentru un martir   Mi-a căzut în mână, din întâmplare, nr. 22-23, VIII (1997), al publicaţiei „Actualitatea creştină”, pe coperta căreia am rămas surprins să văd fotografia Monseniorului Ghika. Am citit, cu interes şi multă dragoste, articolul din corpul publicaţiei, despre cei 45 de ani de la arestarea sa, precum şi apelul din final. Deşi sunt convins că martirii nu au nevoie de mărturii, fiindcă ei îşi dovedesc faptele prin jertfa personală, răspund apelului, rugăndu-vă, deci, să consideraţi răspunsul meu doar ca un simplu mesaj de recunoştinţă spirituală faţă de dragostea pe care, cândva, el însuşi mi-a arătat-o mie. L-am cunoscut pe Monseniorul Vladimir Ghika în primele luni ale anului 1950, într-o împrejurare grea a vieţii mele: o boală, fără cauze evidente, mă redusese la situaţia tristă de a fi purtat pe targă, de la un spital la altul, în Craiova şi la Bucureşti. Am ajuns, în ultimă instanţă, la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti, unde am rămas internat câteva luni de zile, în speranţa stabilirii unui diagnostic medical (lucru care, însă, nu s-a realizat.) Acolo, într-o încăpere de la poarta institutului, izolată şi insalubră, era „tolerat” acela care înfiinţase acel institut. Monseniorul Vladimir Ghika. La rugămintea mea, Mon­seniorul a acceptat să vină la căpătâiul patului meu de suferinţă, să se roage pentru mine, aşa precum făcea şi cu alţi bolnavi, după plecarea medicilor din spital. Fiindcă nu mă puteam mişca nici măcar în pat, mi-a spus, atunci, că va pune, pe inima mea, o relicvă sfântă, o bucăţică din Sfânta Cruce a Mântuitorului, pe care dânsul o venera, iar sângele meu va purta acţiunea ei binefăcătoare în...